Barry Ferguson (42 de ani) a câştigat de cinci ori titlul de campion al Scoţiei cu Ranges. De curând a vorbit de transferul lui Ianis Hagi, care cel mai probabil se va face contra sumei de 5 milioane de euro.
Fostul fotbalist crede că internaţiinalul român nu valorează nici pe departe atât şi că ar da maxim 2 milioane de lire pentru transfer. Deşi recunoaşte că Hagi poate fi un jucător extrem de important pentru echipă.
Citește și
"Nu cred că se va apropia de suma de 5 milioane de lire. Eu aş plăti două milioane sau chiar mai puţin. Are potenţial, bineînţeles, şi a arătat momente bune cât a fost aici, însă nu are consistenţă încă, are doar 21 de ani.
Venirea lui la Glasgow a atras atenţia lumii. La Rangers şi Celtic te afli sub o presiune imensă, un lucru cu care, probabil, nu se mai întâlnise până acum. Are potenţial, sunt sigur, dar nu cred că se apropie de suma de transfer menţionată. Pentru o sumă apropiată de două milioane l-aş lua, fără îndoială.
Poate deveni un fotbalist important în viitor, dar trebuie să arate asta săptămână de săptămână. Încă nu ştiu care este poziţia sa. Ori în dreapta, ori în stânga, ori în spatele atacantului. Dacă aş fi în locul lui Rangers, l-aş lua imediat pentru două milioane de lire", a declarat Barry Ferguson, pentru PLZ Soccer, citat de The Scottish Sun.
- Ianis Hagi este cotat de Transfermarkt la suma de 4,5 milioane de euro