Clubul Alanya Kestelspor, care activează în TFF 3. Lig, în Turcia, a anunţat că la întoarcerea de la un meci echipa a suferit un accident, în urma căruia au fost rănite 15 persoane.
Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, la ora 04.20, în apropiere de Alanya. Au fost răniţi, dintre pasagerii microbuzului care transporta echipa, antrenorul principal, antrenorul secund şi 13 jucători. Cei 15 au fost transportaţi la spitale din zonă.
“Din fericire nu au existat pierderi de vieţi”, a precizat clubul.
Unul dintre fotbalişti a fost dus la un spital din Antalya pentru a fi operat, iar alt jucător a fost deja operat la alt spital.
Sâmbătă, Alanya Kestelspor a învins în deplasare Yeşilyurt Ofspor, scor 1-0.