Citește și
Florin Gardoş a vorbit despre favorita la titlu din acest sezon, iar fostul jucător al lui FCSB consideră că „roş-albaştrii” se bat cu o singură formaţie.
Cu toate că FCSB stă neaşteptat de bine în Europa League, după primele două meciuri reuşind să se poziţioneze pe locul 4 în competiţia europeană, campioana României e departe de startul de sezon din Superliga, din stagiunea trecută.
„Roş-albaştrii” se află pe locul 11 în clasamentul primei ligi, la 9 puncte de primul loc şi la 2 puncte de ultimul loc care duce în play-off.
Cu toate acestea, Florin Gardoş o vede în continuare favorită pe FCSB la câştigarea titlului, iar singura echipă care poate să îi pună probleme fostei sale formaţii este Universitatea Craiova.
Fostul fundaş central a surprins în momentul în care a scos-o din calcule pentru play-off pe Dinamo, una dintre cele mai în formă echipe din campionat.
„FCSB intră în play-off, facem rocadă cu Petrolul. Nici Dinamo nu cred că va prinde… facem rocadă cu Rapidul. În momentul de faţă, mi se pare singura echipă care o văd luptând la titlu cu FCSB, Craiova. La ce am văzut la început ziceam CFR, acum ei au mai pierdut din jucători…”, a spus Florin Gardoş, conform Fanatik.
7 schimbări în primul 11 pentru FCSB – Gloria Buzău
Gigi Becali a anunţat ce schimbări vor avea loc în echipa de start a FCSB-ului pentru meciul cu Gloria Buzău.
FCSB s-a impus cu 1-0 în duelul cu PAOK, din a doua rundă a Europa League, ceea ce i-a urcat pe locul 4 pe „roş-albaştrii” în clasamentul competiţiei. Gigi
Becali a fost extaziat după victoria cu trupa lui Răzvan Lucescu, iar pe lângă primele pe care le-a oferit jucătorilor, a decis să odihnească majoritatea jucătorilor care s-au aflat pe foia de start a FCSB-ului.
„Eu de când am intrat în fotbal de 24 de ani, am zis eu vreodată că stai să vedem podiumul? Titlul direct am zis! Mai ales acum. Echipa va juca din anvergură, va juca din încredere.
O să vezi ce schimbări o să facem în primul 11. Vor fi vreo 7 schimbări (n.r.- la meciul cu Gloria Buzău). În faţa o să fie schimbai toţi. David Miculescu n-a fost titular cu PAOK. Ştefănescu n-a fost, o să fie. Malcom Edjouma n-a fost, o să fie.
Ca fundaş dreapta nu ştiu de Creţu acum, s-ar putea să jucăm cu Pantea. N-a fost Chiricheş, o să fie. N-a fost Panţîru, deci o să fie. Nu putem să îi dăm o şansă lui Vlad, ce jucăm cu Divizia C? Jucăm cu Buzăul, echipa care a făcut ceva. A bătut Farul mi se pare, nu? (n.r.- a învins Farul cu 1-0) O să jucăm cu Chiricheş şi cu Şut, că n-ai altceva.”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
Echipa probabilă a FCSB-ului cu Gloria Buzău: Târnovanu – Creţu / Pantea, Şut, Chiricheş, Panţîru – Edjouma, Alhassan – Ştefănescu, Olaru, Miculescu – Popa.