Ultima oră
VIDEO | O nouă seară magică în Champions League! Liverpool a învins-o pe Real Madrid, PSV a reuşit o remontadă fabuloasă, iar Steaua Roşie Belgrad a produs şocul serii

VIDEO | O nouă seară magică în Champions League! Liverpool a învins-o pe Real Madrid, PSV a reuşit o remontadă fabuloasă, iar Steaua Roşie Belgrad a produs şocul serii
Doliu în tenisul de masă românesc! A murit multipla campioană Maria Alexandru Doliu în tenisul de masă românesc! A murit multipla campioană Maria Alexandru
CSM Târgovişte, pas mare către sferturile de finală ale Challenge Cup la volei CSM Târgovişte, pas mare către sferturile de finală ale Challenge Cup la volei
CSM Constanţa a pierdut la limită în EuroCup la baschet CSM Constanţa a pierdut la limită în EuroCup la baschet
VIDEO | Sturm Graz - Girona 1-0. Ambele formaţii sunt în afara locurilor de calificare VIDEO | Sturm Graz - Girona 1-0. Ambele formaţii sunt în afara locurilor de calificare
VIDEO | Steaua Roşie Belgrad - Stuttgart 5-1. Victorie istorică pentru sârbi VIDEO | Steaua Roşie Belgrad - Stuttgart 5-1. Victorie istorică pentru sârbi

'Notele lui Banciu'. Lopata lui Mircea Lucescu, victorie în derby pentru Boloni, scrisoarea lui Neymar şi cazul Colţescu, analizate de Radu Banciu la Look Sport+

Emisiuni Publicat de Andrei Ionascu pe 16 feb 2021
mail-share icon Email

Noua emisiune 'Notele lui Banciu' a avut un nou episod luni seară, de la ora 23:30, pe Look Sport+. Radu Banciu şi Vlad Măcicăşan au analizat cele mai importante momente ale săptămânii trecute în fotbalul intern şi internaţional. Radu Banciu nu a fost impresionat de succesul lui Ladislau Boloni în derby-ul Greciei, Panathinaikos - Olympiakos, dar nici de mesajul transmis de către Neymar după ultima accidentare suferită.

Iată subiectele abordate în cadrul emisiunii (în fiecare zi de luni, după emisiunea 'Fotbal Look') şi notele oferite de către Radu Banciu.

  • Situaţia terenurilor din Liga 1, în contextul ninsorii şi a temperaturilor scăzute din ultima perioadă

"Ăsta e apanajul campionatului nostru, în Botswana sau Vanuatu ce terenuri crezi că au? Terenul face parte din cultura şi civilizaţia unei ţări. În alte părţi, fotbalul este guvernat de telespectatori. În Franţa, meciul nu se dispută dacă telespectatorul nu are o senzaţie agreabilă, pentru că el decide, prin abonamentul plătit. La noi, niciodată nu s-a pus probleme aşa, dacă telespectatorul are o imagine care să-l satisfacă"

//i0.1616.ro/media/581/3142/38225/19981617/2/botosani-gaz-captura.jpg

  • Mesajul lui Neymar, după accidentare - Nota 3

"E fals! O scrisoare falsă, scrisă de anturajul lui. Nu e nimic autentic. Neymar s-a făcut fotbalist ca să câştige bani, nu din pasiune. El nici nu intră pe teren cu echipele mici. Dacă are meci cu Brest, e la pescuit. Dacă are meci cu Angers, se duce să-şi facă pedichiura. Desconsideră campionatul, echipele mici pe hârtie. Nu este un sportiv de înalt nivel, un competitor, este un circar. El vrea să-l protejeze arbitrii, de asta scrie scrisori. Câte meciuri mari a făcut Neymar la PSG în Liga Campionilor? Niciunul! Ce a făcut în finală?"

//i0.1616.ro/media/581/3142/38225/19981617/7/neymar.jpg

  • Mircea Lucescu a contribuit la deszăpezirea terenului de la Kiev, luând o lopată - Nota 5

"Acolo, o face şi de frica contextului local. Măcar să dea zăpada, dacă la altceva nu se mai pricepe. Cu Dinamo Kiev sunt şi eu campion! Acum nu-l mai fură Şahtior, ăia s-au predat. Du-te în Germania şi antrenează Arminia Bielefeld, dacă eşti campion. Sau pe Mainz, Wolfsburg. Ia-o pe Nice, ca Ursea. Până la urmă, el e singurul antrenor român în fotbalul mare. Acolo să vezi dacă poţi să faci ceva"

  • Demiterea lui Răzvan Lucescu de la Al Hilal - Nota 6

"Parcursul lui Al-Hilal nu cred că este o catastrofă. A câştigat un trofeu, şi l-a făcut amic pe Bafetimbi Gomis. Cred că e cel mai mare atacant pe care l-a antrenat vreodată. Şi la Răzvan intrigă faptul că nu face pasul spre fotbalul care contează, să preia o echipă serioasă, pentru a putea fi judecat. Ce mă interesează că iei campionatul în Arabia Saudită? Ia-o pe Coventry, pe Ipswich şi promoveaz-o în Premier League! Ce fotbal e în Arabia Saudită? Dau şeicii cu zarul şi se termină meciul. Toţi au luat Ligi ale Campionilor acolo. De ce nu te bagă nimeni în seamă într-o ţară cu fotbal serios? Uite, în Portugalia, la Pacos Ferreira, Guimaraes. Avem antrenori români galonaţi în fotbalul care nu contează"

//i0.1616.ro/media/581/3142/38225/19981617/4/profimedia-0558990311.jpg

  • Victoria lui Ladislau Boloni, antrenorul echipei Panathinaikos, în derby-ul cu Olympiakos - Nota 5

"Totuşi, e în Grecia! O văd ca pe ceva trecător. El, ca nivel de antrenor, e la etajul 'Strâmbului' (n.a. - Mircea Rednic). Marea lui performanţă că a dus-o pe Rennes în cupele europene a trecut de mult. Între timp, Rennes s-a calificat în Liga Campionilor, au uitat de nea Loţi. Olympiakos mai are dreptul şi să piardă, au câştigat campionatul 9 sezoane la rând. Îl cunoaştem pe Boloni, strică destul de repede atmosfera. Stă prost la caracter, nu ştie să-şi atragă vestiarul. Nu are o presă bună în străinătate, nu ştie să se facă plăcut, e o problemă a lui"

//i0.1616.ro/media/581/3142/38225/19981617/5/nn.jpg

  • Cazul Colţescu, finalizat după ancheta UEFA

"Era clar că UEFA va încerca să îngroape acest caz. Dar Colţescu n-a greşit, de ce să-l sancţionezi? N-aş da nicio notă, aş da un semn de exclamare, după hotărârea comisiei. Aşteptăm să se ia o decizie definitivă. Mi se pare jenant că nu s-a bătut monedă decât înainte să fie judecat, după nu s-a mai zis nimic. Majoritatea oamenilor l-au acuzat, deşi nu ştiau condiţiile, dreptul francez, unii nici nu văzuseră imaginile"

//i0.1616.ro/media/581/3142/38225/19981617/3/col.jpg

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Emisiuni

Ultimele articole Toate articolele