PSG a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia RC Strasbourg, în etapa a 16-a din Ligue 1. Marquinhos a înscris în ambele porţi, Neymar a fost eliminat de pe teren, iar Mbappe a marcat golul victoriei.
Cu Mbappe şi Neymar titulari, PSG a început meciul cu golul lui Marquinhos, din minutul 13, după un fault asupra lui Mbappe şi o centrare a lui Neymar din lovitura liberă care a urmat. Oaspeţii au egalat în minutul 53, după o minge pierdută de Verratti în careul propriu, iar Marquinhos a deviat în propria poartă balonul trimis de Thomasson. În al patrulea minute de prelungire Marquinhos l-a lansat pe Mabppe, acesta a fost faultat în careu şi a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 90+5.
Gazdele au rămas în zece în minutul 62, când Neymar a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Antrenorul parizienilor, Christophe Galtier a încercat să îl scuze pe starul brazilian şi a punctat faptul că acesta a avut motive să fie supărat.
Citește și
”Recunosc că merita cartonaşul galben pentru acea simulare, dar primul cartonaşul galben a fost extrem de sever. Ney a fost victima mai multor faulturi grosolane în acest meci, iar arbitrul n-a luat o măsură similară în acele cazuri.
Îmi pare rău că agresivitatea de pe teren n-a fost sancţionată de arbitru, cred că mai mulţi jucători ai oaspeţilor ar fi trebuit avertizaţi. Poate că Neymar n-ar fi fost atât de frustrat dacă arbitrul intervenea prompt.
Neymar a alternat suişurile şi coborâşurile în acest meci. Înţeleg furia pe care o avea după eliminare, voia să joace şi în următoarele meciuri", a declarat Galtier, pentru RMC Sport.