Transfer surprinzător. Ianis Stoica este ca şi plecat de la Hermannstadt, anunţul fiind făcut chiar de un oficial al grupării sibiene, iar destinaţia este una neaşteptată.
Citește și
Ianis Stoica a ajuns la Hermannstadt la începutul acestui an, după o mutare care a dat naştere la un conflict între fotbalist şi Universitatea Cluj. Scandalul a reînceput în urmă cu doar câteva zile, atunci când Stoica a pus tunurile pe liderul Superligii, iar Ioan Ovidiu Sabău a venit cu o replică pentru tânărul fotbalist.
Se pare că aventura lui Ianis Stoica la Hermannstadt se apropie de final, iar marcatorul unei "duble" în disputa care a calificat naţionala U21 a României la EURO va ajunge în Statele Unite ale Americii.
Anunţul a fost făcut de Claudiu Rotaru, acţionarul majoritar a lui Hermannstadt.
”(n.r. A primit Ianis Stoica ofertă din America?) Da, suntem în discuţii avansate pentru la iarnă. Suma este undeva la 1.300.000-1.500.000 (n.r. euro). Depinde ce mai face el până la iarnă.
Acum nu mai joacă bine la noi, joacă la naţională. Se întâmplă şi cu el ceva, dar nu ştim ce. Se întâmplă ceva cu toată echipa la noi. Că dacă jucau 2-3 jucători prost îi acopereau ceilalţi, acum joacă toţi prost”, a spus Claudiu Rotaru pentru iAMsport.ro.
Ianis Stoica, în plin conflict cu Ioan Ovidiu Sabău
România U21 s-a calificat la EURO 2025, marţi seară, după ce a învins reprezentativa similară a Elveţiei, scor 3-1. Primele două reuşite ale "tricolorilor mici" au fost semnate de Ianis Stoica. După meci, fotbalistul lui Hermannstadt a pus tunurile pe "U" Cluj, echipă de la care a plecat cu scandal, la începutul acestui an.
Ianis Stoica a declarat că nu a fost respectat şi că a fost scos din cantonament. "Am făcut alegeri... şi când am plecat de la U Cluj s-a vorbit, că nu ştiu ce... Ca să zic acum adevărul, am fost scos din echipă în cantonament. Nu am fost absolut deloc respectat şi de asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, s-a aruncat mult în mine.
Am vrut să vorbesc despre asta, a fost o alegere înţeleaptă şi mă simt foarte bine la Sibiu. Dar acum simţeam că e momentul să vorbesc şi despre mine un pic. Consider că trebuie să mi se dea mai multă încredere", a declarat Ianis Stoica.
Replica lui Ioan Ovidiu Sabău
Antrenorul Universităţii Cluj a fost întrebat despre declaraţia dată de Ianis Stoica şi a ţinut să îl pună la punct pe tânărul fotbalist. Ioan Ovidiu Sabău i-a transmis lui Stoica să fie bărbat şi să spună exact cum au stat lucrurile. De asemenea, Sabău a spus despre Stoica că încă nu este suficient de matur.
Totuşi, antrenorul liderului Superligii a ţinut să îl felicite pe jucătorul lui Hermannstadt pentru reuşitele din meciul cu Elveţia.
"S-a discutat despre acest subiect, despre Ianis, atâta timp. Trebuie să îţi asumi. Dacă ai deschis acest subiect, trebuie să fi bărbat, să îţi asumi şi să spui toate lucrurile cum au stat.
Euforia, a dat două goluri, lipsa de experienţă ... în continuare îl respect, îl felicit, a jucat foarte bine, a şi înscris două goluri, dar încă este imatur, din punctul meu de vedere, nu era momentul ca el să vină cu astfel de declaraţii.
E un subiect ... ar trebui cinci minute să îi dedic lui Ianis, cinci minute să spun tot istoricul şi ce s-a întâmplat. Deocamdată trebuie să treacă prin anumite etape, să se maturizeze ca jucător şi ca om şi atunci am să îi dau un răspuns. Deocamdată mă limitez şi nu vreau iar să discut, să fac un subiect atât de important.
Repet, îl respect, îl consider un jucător talentat, un jucător de viitor, a făcut un meci foarte bun şi îl felicit pentru califcare şi îi urez mult succes.
(n.r. Dacă îl afectează declaraţiile lui Ianis Stoica) Nu, ştiu cum au stat lucrurile şi când e un alt adevărat nu are niciun rost. Pentru ce să mă consum? E puţin adevăr din ce a spus el şi atunci nu îl iau în considerare", a declarat Ioan Ovidiu Sabău în cadrul unei conferinţe de presă.