Rapid a pierdut cu Sepsi, scor 1-0, luni seară, iar formaţia giuleşteană a ajuns la patru înfrâgneri consecutive.
Cum era de aşteptat, fanii i-au cerut din nou demisia lui Bergodi, dar Şucu a declarat, la finalul meciului, că o decizie va fi luată abia marţi.
Citește și
Acum, se pare că cei din conducerea Rapidului s-au hotărât să se despartă de antrenorul italian, conform Digisport.
Şucu, Angelescu şi Niculae ar urma să mai aibă o şedinţă, marţi la prânz, în care se va decide cum se va produce despărţirea de Bergodi. Conducătorii formaţiei din Giuleşti ar vrea ca ruptura să aibă loc acum, dar clauza de reziliere de 200.000 de euro este marele impediment.
Astfel, am putea asista la o situaţie ca cea de la Bayern sau Barcelona, unde deşi e clar că antrenorii principali nu vor continua din sezonul viitor, aceştia au fost lăsaţi de oficialii echipelor să rămână până la finalul stagiunii.