Pavel Nedved, 48 de ani, a avut doar cuvinte frumoase despre Mircea Lucescu, 75 de ani, după ce a aflat că Juventus, echipa la care este vicepreşedinte, va sta faţă în faţă cu Dinamo Kiev în Grupa G a Ligii Campionilor.
Cehul ştie că legendarul antrenor român, care i-a fost mentor lui Andrea Pirlo la Brescia, la începuturile carierei italianului, are calităţile necesare pentru a pune probleme. Şi mai ştie că deplasarea la Kiev va fi dificilă, mai ales dacă sorţii o vor trimite pe Juventus în capitala Ucrainei în timpul iernii: "Dinamo Kiev e o echipă foarte solidă, cu un antrenor "expert", Lucescu, care a scris istorie la Şahtior. Dacă vom fi nevoiţi să mergem iarna la Kiev, va fi şi mai dificil!", a declarat Nedved, citat de presa italian.
Citește și
Nedved: "Ronaldo şi Messi, cei mai buni din lume"
Evident, punctul de atracţie al grupei va fi duelul dintre Barcelona şi Juventus, unul despre care Balonul de Aur din 2003 consideră că îi va pune faţă în faţă pe cei mai buni fotbalişti ai momentului: "Meciul împotriva Barcelonei va fi o mare provocare. Va fi fascinant, deoarece îi va pune faţă în faţă pe cei pe care, în opinia mea, sunt cei mai buni din lume: Ronaldo şi Messi. În plus, Pjanic şi Arthur se vor înfrunta, iar aceasta va fi o altă provocare", susţine Nedved, care atrage atenţia asupra faptului că şi ungurii de la Ferencvaros ar putea reprezenta o ameninţare: "Ungurii reprezintă un factor necunoscut, nu sunt adversari obişnuiţi în Liga Campionilor, dar, cunoscând fotbalul maghiar, au, cu siguranţă, mult talent şi va trebui să fim foarte atenţi. E Liga Campionilor, multe echipe te pot pune în dificultate".