Tehnicianul formaţiei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a povestit pentru Gazzetta dello Sport cum a reuşit să revină în România, subliniind că nu se aştepta ca acest conflict să înceapă în Ucraina.
Citește și
Tehnicianul a menţionat că i s-a transmis că meciurile nu se vor juca şi trebuie să aştepte:
"Şi am aşteptat, o zi. Între timp, cei de la ambasada mea mă presau să părăsesc Ucraina. Aşa că am vorbit cu preşedintele meu, i-am liniştit pe jucători, ne-am asigurat că şi familiile lor sunt în siguranţă. Apoi, eu şi personalul meu am plecat. Au fost 17 ore grele, între vamă şi punctele de control. Ca să ieşim din oraş mergeam înainte cu şapte pe oră, străzile erau pline cu maşinile celor care fugeau.
În afara Kievului am început să luăm drumuri secundare şi ne-am întâlnit cu convoaiele de soldaţi care se îndreptau spre sud, pentru că între timp începuseră bombardamentele de la Marea Neagră, aşa că am ajuns la graniţa cu Moldova, unde erau cozi interminabile.
Şi acolo am văzut scene urâte, cu bărbaţi care însoţeau femei şi copii până la graniţă, asigurându-se că trec şi apoi revenind. Acolo îţi dai seama cu adevărat de drama războiului. Pentru că noi i-am auzit doar pe cei pe care i-am confundat cu un tunet, dar acei oameni nu”.
El a subliniat că a discutat cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru a ajuta şi la scoaterea din Ucraina a altor jucători străini, nu doar de la Dinamo Kiev:
"Mai ales sud-americanii, pe care i-am adus aici şi apoi au plecat din nou. Le-am urmărit călătoria pas cu pas, cu Junior Moraes, atacantul de la Şahtior, care a condus lotul. Îi mulţumesc pentru puterea de care a dat dovadă. Le mulţumesc şi lui Ceferin (n.r - preşedintele UEFA, Alexander Ceferin) şi preşedinţiilor federaţiilor din Ucraina, Moldova şi România.
Eram obligat moral să fiu aproape de acei copii, ei nu erau. Dar acum trebuie să privim înainte. Dacă războiul va continua, sper ca UEFA să le dea jucătorilor posibilitatea de a se elibera, sau măcar să meargă sub împrumut pentru a termina sezonul. Vorbim de băieţi tineri cu familii, trebuie să joace în continuare pentru că fotbalul este treaba lor. Şi are o putere enormă...Fără fotbal, lumea este mai dură.
Aţi văzut ce s-a întâmplat cu pandemia? Teatrele, cinematografele şi alte forme de divertisment erau în impas, iar fotbalul nu, a ţinut viu interesul oamenilor chiar şi fără public şi cu mare dificultate. Şi de îndată ce stadioanele s-au redeschis, oamenii s-au întors imediat. Înţelegi care este puterea lui? Este un bun care trebuie păstrat".
Mircea Lucescu a afirmat că există o propunere ca meciurile din campionatul Ucrainei să se dispute în alte ţări. "Da, este o propunere pe masă. România e dispusă, Polonia şi Ungaria la fel, ştiu că Ceferin se gândeşte la asta, dacă se vrea, nu va fi greu de organizat".
Povestea ucrainenilor este a unui tărâm de cucerit, spune Lucescu:
"Acum ruşii o invadează, cum au fost de-a lungul secolelor polonezii, mongolii, tătarii, popoarele germanice... Nu au reuşit niciodată să formeze un stat puternic şi independent, iar acum că au făcut-o, iată că vine invazia.
Tocmai acest lucru a contribuit însă să-i facă extrem de mândri că sunt ucraineni. Sunt un stat nou, entuziast, care îşi foloseşte cu mândrie propria limbă, lucru care nu s-a întâmplat înainte. Ei se consideră leagănul Europei de Est, de la cultură la religie, şi nu este un popor care să accepte uşor să fie cucerit”.
Întrebat cum crede că se va termina conflictul, Lucescu a răspuns:
"Sper că se va ajunge la un acord politic şi, mai presus de toate, să ne dăm seama de ce contează: să nu lăsăm pe alţii să moară. Repet: nimeni nu se aştepta la o asemenea tragedie, ucrainenii l-au ascultat pe Putin şi au crezut că sunt dispute verbale, ameninţări.
Istoria ne va spune mereu această poveste ca a unei ţări înfrăţite care o atacă pe alta, este o rană incredibilă. Când vor deschide ochii şi vor realiza pagubele pe care le fac, poate că se vor opri. Acum să ne gândim la pace, apoi ne gândim şi la fotbal".