Postul de portar la naţionala României este unul care îi dă bătăi de cap lui Edi Iordănescu. Surpriza vine de la italianul Mirko Pigliacelli (28 de ani), care a dezvăluit că în această vară va lua cetăţenia şi implicit va putea fi convocat sub ”tricolor”.
El a ajuns în România în 2018 de la Pro Vercelli sub formă de împrumut, iar apoi a fost transferat definitiv de cei de la Craiova, unde a bifat peste 100 de meciuri oficiale.
Citește și
”Da, m-am gândit. Deja am vorbit pentru lucrul acesta. O vom face. În iunie cred că îmi voi lua cetăţenia. Şi sper, cu paşaportul, să am şi eu o şansă la echipa naţională”, a spus portarul, în cadrul unui interviu pentru echipa unde evoluează.
- Pigliacelli a bifat selecţii pentru naţionalele: U-18, U-19, U-20 şi U-21 ale Italiei.
- Portarul celor de la Craiova este cotat de Transfermarkt la suma de 1,4 milioane de euro.