Laszlo Dioszegi caută un nou antrenor, după ce Bernd Storck a plecat de la Sepsi.
În ultimele zile s-au vehiculate numele mai multor tehnicieni care ar putea ajunge pe banca echipei covăsnene. Printre aceştia s-a numărat şi Mirel Rădoi.
Citește și
Întrebat dacă ar putea ajunge la Sepsi, Mirel Rădoi a declarat că nu ştie absolut nimic despre acest scenariu. De asemenea, fostul selecţioner a punctat că acum îşi petrece timpul cu familia.
”Nu mă interesează ce se discută. Până nu apare că am semnat cu vreo echipă… Nu am cum să confirm că am negocieri cu cei de la Sepsi, pentru că nu ştiu nimic despre nicio echipă. Deocamdată, sunt acasă, atâta tot”, a declarat Mirel Rădoi, conform Prosport.
Mirel Rădoi şi-a început cariera în antrenorat în 2015, la FCSB. Ulterior, la nivel de club, fostul internaţional le-a pregătit pe Universitatea Craiova, Al-Tai, Al Bataeh şi Al Jazira. De asemenea, Rădoi a fost selecţionerul naţionalei U21 a României, alături de care a ajuns până în semifinalele Campionatului European U21 din 2019. După ce şi-a încheiat aventura la tineret, Rădoi a devenit selecţionerul reprezentativei de seniori a României.