Ucraina a încheiat pe locul 3 în Grupa C la EURO 2020 şi are şanse mici de calificare în faza optimilor de finală. Echipa pregătită de către Andrei Şevcenko a jucat modest împotriva Austriei, pe Arena Naţională, şi a pierdut cu 1-0. Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu au criticat jocul slab al ucrainenilor.
Într-un meci în care un rezultat de egalitate ar fi calificat ambele echipe în optimi, raportul ocaziilor de gol a fost 19-5 pentru Austria. Baumgartner a înscris în minutul 21.
Citește și
Cu trei puncte şi golaveraj 4-5, Ucraina are şanse mici să prindă primele patru poziţii în clasamentul celor mai bune locuri 3 din faza grupelor. Elveţia are deja 4 puncte, iar Croaţia/ Scoţia, Portugalia/Germania au şanse mari să acumuleze cel puţin 4 puncte.
“Eu mă gândesc doar la joc şi sunt extrem nemulţumit. Nu mi-a plăcut rezultatul, am impresia că echipa a intrat cu gândul la un meci nul. Jucătorii au fost relaxaţi, superficiali, austriecii mult mai direcţi, combinativi. Austriecii au profitat de multe pase greşite. Meciul din seara aceasta mi s-a părut inexplicabil. Sunt convins că în alt meci ca cel de azi, scorul ar fi fost altul. Nu cred că pot să joace mai prost de atât. În fotbal se poate întâmpla orice”, a spus Mircea Lucescu, după partida de pe Arena Naţională.
“M-a dezamăgit Ucraina, o echipă care a fost ştearsă şi care s-a demoralizat după golul primit. Calificarea e meritată pentru Austria şi ceea ce priveşte Ucraina, poate spera cu puţină şansă. Şevcenko a fost un jucător de mare clasă, dar una e experienţa la echipa de club şi alta la naţională”, a spus Anghel Iordănescu.
Sursa foto: profimediaimages.ro