După refuzul lui Gică Hagi, Federaţia Română de Fotbal s-a reorientat repede şi a început negocierile cu Mircea Lucescu.
În cadrul emisiunii Fotbal Show, jurnalistul Dan Udrea a dezvăluit o discuţie pe care a purat-o cu marele antrenor român. Se pare că Mircea Lucescu este dispus să preia naţionala şi în două zile vom avea răspunsul tehnicianului.
Citește și
Mai mult decât atât, 'Il Luce' a avut şi un mesaj pentru fanii români şi a punctat faptul că nu a refuzat naţionala. Totuşi, Mircea Lucescu le-a recomandat celor din Federaţie să meargă la alţi antrenori înainte să înceapă discuţiile cu el.
"Feeling-ul e, în mod clar, că vrea. Primul lucru pe care mi l-a spus, în momentul în care am început discuţia, a fost: «Să transmiţi oamenilor că Mircea Lucescu nu a refuzat nimic. Sunt discuţii, nu am refuzat, dar sunt anumite lucruri». În două zile, cam ăsta e deadline-ul, vom ştii ce şi cum.
Exact chestia asta mi-a transmis-o: «Sunt motivat, sunt pasionat, ca să ştie lumea şi să nu fie interpretări. Sunt foarte motivat şi sunt foarte pasionat, nu aici sunt problemele»
El mi-a spus că a avut, în ultima perioadă, foarte multe discuţii cu cei din Federaţie. El le-a spus aşa: «Faceţi tot posibilul să îi prelungiţi contractul lui Edi Iordănescu. Ok, nu s-a putut, mergeţi la alţii înaintea mea». L-am întrebat că de ce. Şi aici a avut o chestiune de care se teme în continuare. Să nu spună lumea «că vine boşorogul ăsta să se pună înaintea ascensiunii unor antrenori tineri, care poate au dreptul să fie la naţională». Acum, nu ştiu dacă are sau nu dreptate în chestiunea asta.
Senzaţia a fost că şi acum gândeşte în direcţia asta (n.r. să se continue negocierile cu alţi antrenori înainte să fie el ofertat).
Soţia nu ar fi de acord, sincer, nici nu mi-am permis să îl întreb care e motivul. Răzvan i-a zis: «Tată, dacă tu crezi că poţi reuşi, ia echipa».
Din ce l-am simţit, vrea. De ce e atras? «Că s-ar închide frumos cercul unei cariere de peste 40 de ani», astea au fost cuvintele lui. După 43 de ani s-ar întoarce la echipa naţională, el se referă la 43 de ani de când a fost instalat. Îl atrage lucrul ăsta, a început cu echipa naţională, în 1981 şi ar închide cariera cu echipa naţională a României
Concluzia este că, din ceea ce l-am simţit, îşi doreşte, dar nu e 100%", a povestit Dan Udrea la Prima Sport.