După ce în prima parte a sezonului Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua a lui Rangers, internaţionalul român a început să prindă din ce în ce mai multe minute.
Citește și
- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
În ultimele 3 din 4 partide pe care Rangers le-a disputat, Ianis Hagi a fost folosit încă din primul minut de Philippe Clement. Ba mai mult, internaţionalul român a oferit şi două pase decisive în victoria de pe teren propriu cu Kilmarnock.
Mircea Lucescu a fost contestat de multe voci pentru că a continuat să îl convoace pe „Prinţ” la echipa naţională, în ciuda faptului că nu avea multe meciuri în picioare la echipa de club. Selecţionerul României a ieşit acum în faţă şi a vorbit despre calităţile pe care jucătorul le are.
„Am vorbit cu Ianis şi ştiu despre ce e vorba. Ianis este un jucător senzaţional, care a stat la baza succesului echipei de tineret. În foarte multe meciuri a fost decisiv. Eu sunt obligat să mă uit în primul rând la valoarea jucătorului. După aceea, mă uit la continuitatea lui în joc, pentru că e foarte important. Asta dă încredere, siguranţă…
Comportamentul lui Ianis în cadrul grupului este extraordinar. Şi în antrenamente. Cum să nu-l ţin când e în primii trei la fiecare antrenament?! Faptul că nu juca acolo se compensa cu antrenamentele pe care le făcea aici.
Eu am fost printre cei care au cerut ca el să joace la echipa a doua! Să ai ritm de joc, pentru că ritmul de joc e extrem de important
Nu iau întotdeauna jucători pe formă sportivă, pentru că iei un jucător pe formă sportivă, îl introduci în echipă şi el nu cunoaşte nimic din ceea ce înseamnă jocul echipei! Principii, trăsături, filosofie şi toate astea, e greu să dea randament.
La Şahtior veneau brazilieni de 18-19 ani şi doar unul sau doi au reuşit să devină titulari. Până au învăţat ce înseamnă fotbalul european” ,a declarat Mircea Lucescu pentru GSP.
Cifrele lui Ianis Hagi în ultimul meci al lui Rangers
- 74 de atingeri a mingii
- 45/58 pase reuşite (78%)
- 0/3 centrări reuşite
- zero şuturi pe poartă
- un şut pe lângă poartă
- 3/6 dueluri câştigate la sol
- 1/1 dueluri câştigate în aer
- două faulturi comise şi două suferite
- o deposedare