Mircea Lucescu este la un pas să o ducă pe Dinamo Kiev în grupele UEFA Champions League, după o pauză de patru ani. Formaţia ucraineană a învins, miercuri seară, cu scorul de 2-1, echipa belgiană Gent, în deplasare, în prima manşă a play-off-ului competiţiei.
”Au prins curaj şi au terminat repriza foarte bine, din cauza spaţiilor noastre de la mijlocul terenului. Au creat presiune asupra apărătorilor noştri, de unde au ieşit cornere, acolo unde ei sunt foarte puternici.
Citește și
Am terminat 1-1 prima repriză, pentru că nici nu am schimbat imediat. Terenul şi condiţiile de azi necesitau multă atenţie, terenul era foarte rapid şi puteau ieşi accidentări.
Am fost atenţi în partea a doua şi am reuşit să marcăm şi golul al doilea. Dar e bine că s-a terminat cu bine”, a declarat Mircea Lucescu, la finalul meciului, la conferinţa de presă.