Recompensat luni cu un al optulea Balon de Aur, argentinianul Lionel Messi nu a primit premiul pentru cel mai bun nou jucător venit în MLS, acordat joi grecului Giorgos Giakoumakis de la Atlanta United.
Campionul mondial în vârstă de 36 de ani, care a semnat în această vară cu Inter Miami, a fost pe locul doi, în ciuda victoriei în Leagues Cup, o competiţie între echipe americane şi mexicane. Echipa sa nu a reuşit însă să se califice în play-off-urile campionatului Statelor Unite.
Citește și
El a fost depăşit de internaţionalul grec Giakoumakis (19 selecţii), care joacă la Atlanta. Atacantul în vârstă de 28 de ani, care a jucat şi la Celtic Glasgow (2021-2023) după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Grecia, a marcat 17 goluri în acest sezon.