Marius Şumudică a avut mai multe experienţe în Turcia. Acum, în presă a apărut o informaţie surprinzătoare.
Turcia a pierdut duelul cu Portugalia, scor 3-0, după ce s-a impus în primul meci de la EURO, în faţa Georgiei. După partida cu naţionala lui Cristiano Ronaldo, jurnaliştii turci au lansat informaţia că Marius Şumudică ar urma să îi ia locul lui Vicenzo Montella.
Citește și
Întrebat despre această posibilitate, Marius Şumudică a avut o reacţie virulentă şi a negat vehement zvonul.
”Un ziarist scrie că Şumudică şi-ar dori să antrenorul echipei naţionale a Turciei. O tâmpenie fără margini, zice că şi-ar dori că dacă au fost Montella şi Kuntz de ce Şumudică nu poate, că are şi paşaport. Au început să îi scrie familiei mele, pentru că eu nu am Instagram, Facebook.
Nişte idioţenii, chiar vreau să infirm lucrul ăsta. Nu am vorbit cu nimeni şi nici nu îmi permit să vorbesc de echipa naţională a Turciei. Montella a greşit, a schimbat cinci sau şase jucători după ce a câştigat primul meci şi Portugalia le-a dat cu terenul în cap”, a spus Marius Şumudică, conform Fanatik.
Turcia are nevoie de un egal cu Cehia pentru a fi sigură de calificarea în optimi. Selecţionata condusă de Montella s-ar putea califica şi cu o înfrângere, de pe locul al treilea.