Criina Pintea este una dintre absenţele din lotul României pentru Campionatul European de handbal feminin din Danemarca, alături de la Laura Chiper. După ce a fost depistată pozitiv la coronavirus, pivotul de la CSM Bucureşti a fost nevoită să spună pas turneului din Danemarca.
Pintea regretă foarte mult că nu a putut fi la lotul naţional şi a declarat că este foarte impotant că jucătoarele să treacă peste acest rezultat negativ şi să se pregătească pentru calificările la Jocurile Olimpice.
Citește și
"Eu încerc să văd partea pozitivă a lucrurilor şi am văzut foarte multe lucruri pozitive şi frumoase. Cred că e foarte important să le luăm cu noi şi să mergem mai departe. Să îmbunătăţim lucrurile mai puţin bune şi cred că asta o să ne ajute. Am văzut foarte multe lucruri frumoase, poarta a funcţionat foarte bine, Lorena (n.r. Ostase) a jucat super bine, au fost câteva momente frumoase în joc care au funcţionat, nu au fost suficiente pentru a câştiga meciuri. Cu timp şi răbdare o să fie şi mai multe momente de genul acesta.
Îmi pare foarte rău că n-am fost acolo. E foarte important să muncim mai mult toate şi aici mă includ şi pe mine, pentru că handbalul se joacă la alt nivel şi, pentru a ne bate cu cei puternici, e foarte important să ştim unde suntem şi unde vrem să ajungem", a declarat Crina Pintea pentru Telekom Sport.