Semifinalele Campionatului European de Handbal feminin se joacă vineri, 18 decembrie. Prima semifinală opune Franţa şi Croaţia şi va începe la ora 19.00, iar cea de-a doua - Danemarca - Norvegia - la 21.30. Ambele meciuri se văd în direct pe Look Sport.
- Vineri, 19:00 - Franţa - Croaţia
- Vineri, 21:30 - Norvegia - Danemarca
Dacă prezenţa Franţei, fostă multiplă campioană mondială nu surprinde pe nimeni, croatele reprezintă revelaţia competiţiei care se joacă în Danemarca. Probabil că nimeni nu se aştepta ca echipa Croaţiei, care nu a cucerit niciodată vreo medalie, să ajungă în prim-plan. Însă echipa a jucat excelent, iar acum are şansa sa, chiar dacă porneşte cu şansa a doua în faţa Franţei. O Franţă care a ajuns la a treia semifinală consecutivă la Campionatul European şi la cincea din istorie şi este una dintre marile naţiuni şi în sportul cu mingea pe semicerc.
Citește și
Cealaltă semifinală, una 100% nordică, readuce un duel al marilor orgolii. Danemarca şi Norvegia şi-au împărţit de-a lungul anilor trofeele, iar meciurile dintre ele au fost de fiecare dată spectculoase şi viu disputate. Acum, danezele au avantajul terenului propriu, însă vecinile şi rivalele lor par echipa mai bună. De altfel, Danemarca a ajuns în semifinale de pe locul secund într-o grupă dominată clar de Franţa, în timp ce Norvegia şi-a câştigat grupa fără probleme.