Reprezentativa Franţei, campioana mondială en-titre, s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar, după ce a trecut, miercuri, de selecţionata Marocului, scor 2-0. În finală, Franţa va întâlni Argentina.
Franţa a început semifinala cu un gol al lui Theo Hernandez, marcat în minutul 5, din semifoarfecă. În minutul 10, portarul Lloris a intervenit respingând şutul de la distanţă lui Ounahi, iar în minutul 18 Giroud a trimis în bara porţii lui Bounou. Marocanii au cerut penalty la contactul din careu dintre Theo Hernandez şi Boufal, dar arbitrul a dat un cartonaş galben marocanului, pentru fault în atac. Pe final de repriză Franţa a mai ratat prin Giroud şi Varane, însă El Yamiq a dat emoţii prin bara sa din minutul 45.
Citește și
A urmat mingea respinsă excelent de Konate din faţa lui En Nesyri, în minutul 54, iar în minutul 71 Thuram a trimis pe lângă poarta marocană cu o lovitură de cap. Francezii au majorat avantajul în minutul 79, când o acţiune colectivă a elevilor lui Deschamps l-a adus pe Kolo Muani în faţa porţii şi jucătorul de la Eintracht, care abia intrase pe teren, a înscris pentru 2-0. Maroc a mai ratat o ocazie uriaşă pe final, dar reuşita lui Kolo Muani fost ultimul gol al meciului care face din Franţa prima echipă din ultimele două decenii care îşi va apăra titlul mondial, în finala de duminică, împotriva Argentinei.
- FRANŢA: Lloris - Kounde, Varane, Konate, Theo Hernandez - Fofana, Tchouameni, Griezmann – Dembele (Kolo Muani 78’), Giroud (Thuram 65’), Mbappe. SELECŢIONER: Didier Deschamps
- MAROC: Bounou - Hakimi, El Yamiq, Dari, Saiss (Amallah 21’; Ezzalzouli 78’), Mazraoui (Attiat-Allah 46’) - Amrabat, Ounahi - Ziyech, En Nesyri (Hamdallah 66’), Boufal (Aboukhlal 66’). SELECŢIONER: Walid Regragui
- Cartonaşe galbene: Boufal 27’
- Arbitri: Cesar Arturo Ramos Palazuelos – Alberto Morin Mendez, Miguel Angel Hernandez Paredes (toţi din Mexic) - Jesus Valenzuela Saez (Venezuela)
Franţa – Maroc 2-0 (Hernandez 5, Muani 79)
Echipele de start:
- Franţa: Lloris - Kounde, Varane, Konate, T. Hernandez - Fofana, Tchouameni, Griezmann - Dembele, Giroud, Mbappe
- Selecţioner: Didier Deschamps
- Maroc: Bono - Hakimi, El Yamiq, Dari, Saiss, Mazraoui - Amrabat, Ounahi - Ziyech, En Nesyri, Boufal
- Selecţioner: Walid Regragui
Min. 90 + 6: Fluier final: Franţa învinge Maroc cu 2-0 şi se califică în finala Cupei Mondiale, unde va încerca să îşi apere titlul împotriva Argentinei.
Min. 90 + 4: Ocazie uriaşă de gol pentru Maroc! Kounde opreşte să intre în poartă o minge care putea să facă ultimele minute de joc extrem de tensionate.
Min. 90: Vor fi cel puţin 6 minute de prelungiri.
Min. 79: GOL Franţa! Kolo Muani marchează cu poarta goală la prima atingere în meci. Mbappe a driblat şi a şutat în blocaj anterior să ajungă mingea la Muani.
Min. 79: Schimbare la Franţa: iese Dembele, intră Kolo Muani.
Min. 78: Schimbare la Maroc: iese Amallah, intră Ez Abde.
Min. 76: Hamdallah (Maroc) pătunde în careul francezilor, însă ezită în momentul şutului, iar balonul îi este suflat oportun.
Min. 71: Griezmann centrează din lovitură liberă. Thuram reia cu capul, însă nu prinde suficient de bine balonul ca să genereze pericol pentru poarta marocanilor.
Min. 67: Dublă schimbare la Maroc: ies En Nesyri şi Boufal, intră Hamdallah şi Aboukhlal.
Min. 65: Schimbare la Franţa: iese Giroud, intră Thuram.
Min. 57: Griezmann este foarte bine plasat pe fază defensivă şi respinge o minge din faţa lui Hakimi, care ar fi urmat să trimită periculos din careu spre poarta lui Lloris.
Min. 53 - 54: Varane şi Kounde au fiecare câte o intervenţei salvatoare de la golul egalizator al marocanilor.
Min. 48: Fază de joc periculoasă pentru Franţa. Griezmann îl lansează pe Mbappe, dar starul lui PSG cade într-un duel cu coechipierul său Hakimi. Mingea ajunge la portarul Bono, care este lovit involuntar de Mbappe. Meciul continuă cu repunere în joc de către marocani.
Min. 46: A început a doua repriză! Schimbare la Maroc: Attiat-Allah în locul lui Mazraoui.
Min. 45 + 4: La pauză Franţa conduce Maroc cu 1-0!
Min. 44: Ocazie uriaşă de egalare pentru Maroc! Lloris reuşeşte să respingă în bară foarfeca lui El Yamiq.
Min. 40: Ocazie pentru Franţa! Griezmann execută la prima bară un corner reluat puţin pe lângă poartă, la colţul scurt, din voleu de Varane.
Min. 36: Dublă ocazie pentru Franţa! Tchouameni îl lasă pe Mbappe singur cu portarul Maracolui. Uşor dezechilibrat, Mbappe trimite pe lângă Bono, dar mingea este oprită să intre în poartă de un fundaş marocan. Tot Tchouameni recuperează, mingea ajunge la Giroud, care trage din prima pe lângă poartă din poziţie foarte bună de gol (în centru, în careu).
Min. 27: Boufal (Maroc) primeşte cartonaşul galben.
Min. 21: Schimbare la Maroc: iese Saiss accidentat, intră Amallah.
Min. 17: Ocazie pentru Franţa! Giroud scapă singur cu portarul după o greşeală incredibilă a lui Saiss. Şutul celui mai bun marcator din istoria ”Hexagonului” loveşte violent bara din stânga porţii marocane.
Min. 17: Ocazie pentru Maroc! Boufal îi pasează pe contraatac lui Ziyech în flanc, care dintr-o poziţie dificilă din careul advers şutează slab.
Min. 10: Ocazie pentru Maroc! Lloris reuşeşte o paradă senzaţională la şutul trimis la colţul lung de Ounahi, din afara careului francezilor.
Min. 5: GOL Franţa! Griezmann îi întoarce mingea lui Mbappe, care trage în blocaj. Din blocaj, balonul ajunge la Theo Hernandez, care deschide scorul din semifoarfecă.
Min. 1: A început meciul!
Franţa – Maroc, a doua semifinală a Cupei Mondiale din Qatar, se dispută în această seară, de la ora 21:00, în format live-text pe site-ul www.primasport.ro. Europenii au trecut în sferturi de Anglia, în timp ce africanii au trecut la limită de Portugalia.
Franţa a reuşit victorii cu gol primit în fazele eliminatorii, trecând de Polonia, scor 3-1, iar apoi a învins şi naţionala Angliei, scor 2-1. De partea cealaltă, Maroc a învins două naţionale în faţa cărora începea cu şansa a doua. A învins la penalty-uri Spania, după care a trecut de Portugalia lui Ronaldo cu scorul de 1-0.
Măsuri sporite de securitate în Franţa pentru semifinala dintre Les Bleus şi Maroc
Cu o zi înainte de disputarea meciului din semifinalele Cupei Mondiale, dintre Franţa şi Maroc, Ministerul Francez de Interne a anunţat marţi dublarea dispozitivului de securitate pe întreg teritoriul Franţei.
Măsurile speciale de securitate privind disputarea meciului dintre Franţa şi Maroc prevăd mobilizarea a peste 10.000 de poliţişti şi jandarmi, dintre care 2.200 numai în Paris. Asta înseamnă dublarea efectivului utilizat săptămâna trecută.
Atenţia va fi mai sporită în special în zona Avenue des Champs-Elysees, iar primarul celui de-al VIII-lea arondisment al capitalei Franţei solicitase, fără succes, chiar închiderea arterei pentru trafic auto în perioada semifinalei Cupei Mondiale dintre Franţa şi Maroc.
Franţa – Maroc, a doua semifinală a Cupei Mondiale din Qatar, se dispută în această seară, de la ora 21:00, în format live-text pe site-ul www.primasport.ro. Europenii au trecut în sferturi de Anglia, în timp ce africanii au trecut la limită de Portugalia.
Franţa a reuşit victorii cu gol primit în fazele eliminatorii, trecând de Polonia, scor 3-1, iar apoi a învins şi naţionala Angliei, scor 2-1. De partea cealaltă, Maroic a învins două naţionale în faţa cărora începea cu şansa a doua. A învins la penalty-uri Spania, după care a trecut de Portugalia lui Ronaldo cu scorul de 1-0.
Măsuri sporite de securitate în Franţa pentru semifinala dintre Les Bleus şi Maroc
Macron merge în Qatar pentru a susţine Franţa în semifinalele CM
Emmanuel Macron se va deplasa miercuri la Doha pentru a susţine Franţa în semifinalele Cupei Mondiale împotriva Marocului, a anunţat, luni seară, Palatul Elysee.
”Este vorba de sprijinirea albaştrilor în ceea ce va fi un moment important în sportul francez şi prietenia franco-marocană”, a afirmat un consilier prezidenţial. ”Este important ca preşedintele să fie acolo pentru a sprijini jucătorii echipei Franţei”, a adăugat el.
- Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - aici ai programul complet, rezultate şi clasamentele grupelor.
Înainte de începerea Cupei Mondiale, şeful statului îşi anunţase prezenţa pentru semifinală sau finală în cazul calificării Frantei.