Jurgen Klopp s-a despărţit de Liverpool, la finalul sezonului trecut.
Antrenorul german a anunţat, în ianuarie, că va lua o pauză de la fotbal şi că în Premier League nu va pregăti altă echipă în afara de Liverpool.
Citește și
Totuşi, vacanţa lui Klopp ar putea fi una de scurtă durată. Echipa naţională a Statelor Unite ale Americii a rămas fără selecţioner, după ce Gregg Berhalter a fost demis.
Independent scrie că reprezentanţii federaţiei americane au început deja negocierile cu Klopp. Oficialii îşi doresc un manager important pe banca selecţionatei, în special din cauză că următoarea ediţie a Campionatului Mondial va avea loc în America de Nord.
Federaţia este gata să bage mâna adânc în buzunar, dar rămâne de văzut dacă Klopp va accepta. Probabil că oferta îi surâde lui Klopp, care daca va deveni selecţioner nu va fi nevoit să antreneze zilnic. În momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Liverpool, neamţul declarase că nu poate să facă această meserie "din nou şi din nou şi din nou şi din nou".