FCSB a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii. Golul a fost marcat de Băluţă în minutul 16.
Formaţia bucureşteană este lider în clasament, cu 54 de puncte, cu nouă mai multe decât a doua clasată, Rapid. Sepsi este pe 7, cu 33 de puncte.
Citește și
Alexandru Baluţă, propunerea lui Ilie Dumitrescu la echipa naţională
Fostul mare fotbalist al naţionalei, Ilie Dumitrescu, a analizat evoluţia roş-albaştrilor care au marcat singurul gol al meciului prin Băluţă. Ilie Dumitrescu a remarcat evoluţia lui Alexandru Băluţă şi l-a propus pe acesta ca o soluţie pentru echipa naţională, în contextul turenului final din vară.
”Pentru mine, surpriza e Băluţă, din punct de vedere tactic, defensiv. O să vedeţi că poate să fie o soluţie pentru echipa naţională. La modul în care interpretează ambele faze…
Joacă, are minute, e activ, a dat şi gol, cere foarte bine mingea în profunzime, dar, în acelaşi timp, ce a făcut în partea a doua a jocului în defensivă, e extraordinar” , a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Alexandru Băluţă a fost transferat de FCSB de la Universitatea Craiova la începutul sezonului, pentru care a bifat 24 de apariţii, reuşind să înscrie 4 goluri şi să dea 5 pase decisive.