După un început ezitant în Serie A, Juventus a bifat a patra victorie consecutivă, 1-0, în faţa lui AS Roma. Jose Mourinho a fost adus ca un superstar în capitala Italiei, dar rezultatele sale nu au impresionat până acum.
Cu toate acestea, Roma a avut o prestaţie lăudabilă cu Juventus, lucru confirmat şi de aceştia, aşa cum a dezvăluit Mourinho după partidă. „Giallorossii” au marcat în minutul 44, însă golul nu a fost validat, pentru că arbitrul dictase penalty înainte.
„Ştiţi ce s-a întâmplat la vestiar? Jucătorii lui Juve au venit şi ne-au felicitat pentru meci. Asta arată cât de bine am jucat, ne demonstrează că suntem în direcţia corectă. Am construit în faţa unei formaţii care se apără jos, cu doi profesori pe postul de fundaşi centrali (n.r. Bonucci şi Chiellini). Dar o înfrângere este o înfrângere
Citește și
Acele doar 3 minute de prelungire arată clar o intenţie. În schimb, vreau să mă izolez de episodul penalty-ului, o să comentez pe marginea evoluţiei echipei. Al 4-lea arbitru mi-a spus că nu există vreun avantaj când se dă penalty, aşa că nu o să discut mai mult despre asta. E o înfrângere care rămâne, dar am arătat că suntem în continuă creştere.
Ar fi trebuit să câştigăm meciul, am meritat, dar rezultatul de pe tabelă arată contrariul. Vreau să îi felicit pe jucători pentru cum au arătat, dar şi pe cei din staff-ul medical, care s-au străduit să pună pe picioare fotbaliştii care aveau probleme după pauza internaţională”, a spus Mourinho după partidă.
Junvetus a urcat pe locul 7, la doar trei puncte distanţă de campioana Inter, care se află pe 3. AS Roma are 3 înfrângeri în ultimele 5 paritde şi este pe 4.