FCSB a câştigat clar pe teren propriu, scor 4-0, cu UTA Arad, în ultimul meci din etapa a 22-a a Superligii. Echipa bucureşteană s-a distanţat la 11 puncte de ocupanta locului secund în clasamentul Superligii.
Totuşi, nu toată lumea este impresionată de jocul prestat de FCSB.
Citește și
Comentatorul Bogdan Cosmescu a explicat că liderul Superligii nu a arătat mare lucru, în ciuda scorului de pe tabelă. Acesta a făcut şi o paralelă între meciul dintre FCSB cu UTA şi cel dintre CFR şi ”U” Cluj, ambele partide încheiate cu acelaşi scor.
”FCSB se păcăleşte dacă ar crede că asta e valoarea echipei, până la 2-0 nu au jucat nimic. Cum să spun. Ulterior, la 2-0, treaba devine mult mai simplă. Se lasă păcăliţi cum se lasă CFR păcălită de meciul cu ”U” Cluj. I-au bătut 4-0 şi au zis că ”e treabă”. S-a văzut că nu a fost ”nicio treabă”. Să nu se mire dacă vor fi meciuri în care nu vor face nimic. Nu mi s-a părut că este un fotbal plin de fantezie”, a spus Bogdan Cosmescu, la Orange Sport.