Franţa a câştigat derby-ul cu Germania, scor 1-0, în prima rundă din grupa F a EURO 2020. Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, rămâne optimist pentru meciurile viitoare.
A fost un meci tacticizat la Munchen, cu puţine ocazii clare de gol. În faţa a 13.000 de spectatori, Mats Hummels a trimis mingea în propria poartă în minutul 20, după centrarea lui Lucas Hernandez din stânga.
Citește și
În minutul 85, Karim Benzema a înscris pe contraatac, dar reuşita a fost anulată de VAR pentru un ofsaid la Kylian Mbappe.
Ambele echipe s-au concentrat pe faza defensivă, iar raportul şuturilor pe poartă a fost 1-1.
“A fost un joc extrem de intens, foarte bun pentru ambele echipe. Jucătorii mei s-au comportat bine. Nu le pot face niciun reproş jucătorilor meci, în privinţa modului în care au luptat. Am câştigat multe dueluri. În ultimii 30 de metri, în atac, puteam face însă mai mult. În curse şi dueluri, am dat totul. Nu am putut evita toate contrele franceze, dar în general ne-am descurcat bine. Primirea unui autogol este foarte dezamăgitoare. Am intrat bine în meci, echipa a câştigat multe dueluri, dar ne-a lipsit forţa de percuţie în apropierea careului. A fost necesar să închidem axul central, deoarece Franţa joacă contraatacul în mod extraordinar. Ne-am apărat foarte bine, dar nu o putem face permanent şi nu-i putem anihila total pe Mbappe sau Griezmann. Ceea ce am văzut pe teren mă face optimist pentru meciurile viitoare.
Franţa este cea mai bună echipă din lume în apărare în ultimii doi-trei ani. Au şase sau şapte jucători care se pot apăra extrem de bine în careu şi în dueluri aeriene. În spatele lui Rabiot şi Kante, există doi apărători centrali extrem de puternici. Erau poziţionaţi foarte jos şi aşteptau contrele. Cei zece francezi se aflau adesea în jumătatea lor de teren, aproape de careu. Am încercat pe aripi cu Gosens, Kimmich. Din păcate, centralii erau prea înalţi, aşa că am vrut să jucăm pe jos, strâns. Cei doi laterali au alergat mult pe benzi. Poate că trebuie să exersăm mai mult ultima pasă. Francezii au închis bine spaţiile. În faţă, Serge (n.r. - Gnabry) şi Kai (n.r. - Havertz) au alergat foarte mult. A trebuit să ne apărăm foarte mult pentru că Franţa are multă calitate ofensivă. Rezervele nu au reuşit să intre bine în joc. În a doua repriză, Franţa s-a apărat foarte jos, împotriva unei astfel de echipe am avut rareori ocazii. Franţa le oferă adversarilor săi puţine ocazii”, a spus Joachim Low, la conferinţa de presă.
Portugalia şi Franţa au maximum de puncte în grupa F, după prima rundă. Portugalia a învins Ungaria cu 3-0, tot marţi. În runda a doua, pe 19 iunie, Portugalia înfruntă Germania, la Munchen, iar Franţa merge la Budapesta pentru partida cu Ungaria.