Echipa naţională a Elveţiei s-a calificat sâmbătă în sferturile de finală ale Euro 2024, după ce a învins, la Berlin, scor 2-0, chiar deţinătoarea trofeului, echipa Italiei.
La Berlin, Donnarumma a salvat la şutul lui Embolo, din minutul 24, dar nu a mai putut face nimic la golul lui Remo Freuler, din minutul 37. Ruben Vargas a pasat în careu prentru Freuler, acesta a şutat, fundaşul italian Mancini a deviat uşor balonul şi elveţienii au deschis scorul. În minutuul 45+1 Donnarumma a intervenit la şutul lui Rieder, respingând în bară, apoi balonul a ieşit în corner.
Imediat după reluare, elveţienii şi-au majorat avantajul, la două goluri, prin golul superb înscris de Vargas, în minutul 46.
Deşi Squadra Azzurra a avut o prestaţie modestă, selecţionerul Luciano Spalletti a anunţat că nu vrea să demisioneze şi speră să rămână.
Citește și
”Cred că există posibilitatea de a construi ceva în timp şi de a identifica jucători utili, pentru că ne lipsea ceva la nivel individual. Responsabilitatea revine întotdeauna antrenorului chiar dacă nu am avut mult timp si meciuri disponibile inainte de a ajunge la Campionatul European vorbesc cu Gravina pentru ca s-a comportat mereu serios si profesionist cu mine, voi vorbi cu el si vom auzi ce avem de spus”, a explicat selecţionerul Italiei.