Ionuţ Radu ar putea părăsi Italia după opt ani! Inter Milano pregăteşte o afacere în care să fie inclus şi portarul român, informează Inter Live. ”Nerazzurrii” vor să îl transfere de la Brugge pe fundaşul Odilon Kossounou. Doar că belgienii nu se lasă uşor şi vor să obţină de pe urma apărătorului ivorian, în vârstă de 20 de ani, 20 de milioane de euro, cota lui de piaţă fiind estimată de Transfermarkt la 12 milioane de euro.
O mare speranţă a fotbalului românesc, mai ales după Campionatul European U21 din 2019, Ionuţ Radu se află într-un punct critic al carierei. În actualul sezon, Inter nu a mizat pe serviciile sale nici măcar la meciurile din Cupa Italiei, singurul portar luat în calcul de Antonio Conte fiind veteranul Samir Handanovic (36 de ani).
Citește și
În cazul în care mutarea ar avea loc, iar în urma cedării lui Ionuţ Radu belgienii vor accepta să scadă consistent din preţul lui Kossounou, totuşi portarul convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania şi Armenia nu va avea viaţă uşoară nici în Belgia. Radu s-ar lupta pentru un post de titular cu nimeni altul decât Simon Mignolet (33 de ani), goalkeeper cu 29 de selecţii în naţionala Belgiei şi 204 meciuri jucate în tricoul lui Liverpool.