Ionuţ Radu (25 de ani) primeşte o veste proastă de la echipa la care este împrumutat de către Inter Milano, Cremonese, ocupanta locului 18 în Serie A.
Portarul cu două selecţii în prima reprezentativă a României nu a reuşit să convingă nici la Cremonese, care îşi doreşte să renunţe la împrumutul său încă din perioada de mercato din iarnă, deşi înţelegerea era valabilă până la finalul sezonului curent.
Citește și
Jurnaliştii de la site-ul FCInterNews.it susţin că şefii grupării nou-promovate îşi doresc să meargă pentru restul stagiunii pe mâna lui Marco Carnesecchi, în vârstă de 22 de ani.
Carnesecchi l-a înlocuit pe Radu de la accidentarea românului de după eşecul cu de pe teren propriu cu lidera Napoli, scor 1-4. El are 19 selecţii pentru reprezentativa Under 21 a Italiei şi este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 8 milioane de euro.
În 6 meciuri disputate în acest sezon la Cremonese, în Serie A, Marco Carnesecchi a primit 7 goluri şi de două ori a menţinut poarta intactă grupării sale. Spre comparaţie, statistica lui Ionuţ Radu este ridicol de inferioară: 9 meciuri, 19 goluri încasate şi doar un duel cu fără gol marcat de adversari.
3,5 milioane de euro reprezintă cota de piaţă a lui Ionuţ Radu, potrivit aceluiaşi site de specialitate.