Tot mai mulţi jucători ai naţionalei sunt curtaţi de echipe importante din Europa. Cele mai vehiculate posibile mutări sunt cele ale lui Radu Drăguşin şi Horaţiu Moldovan.
Fundaşul de la Genoa este dorit insistent de Tottenham şi Napoli, iar portarul Rapidului ar avea oferte de la Betis, Ludogorets şi Basel.
Citește și
Acum, un alt internaţional român ar fi în negocieri cu o echipă importantă. Este vorna de Andrei Raţiu, care s-ar afla în tratative cu Fiorentina.
Conform Fanatik, conducerea Fiorentinei caută de urgenţă un fundaş dreapta, după ce titularul Dodo s-a accidentat şi va fi indisponibil pentru o perioadă destul de lungă. După ce nu a reuşit să se impună în primul 11 a lui Rayo Vallecano, Raţiu ar fi foarte probabil încântat de o mutare la fosta echipă a lui Adrian Mutu, mai ales că în vara acestui an urmează să aibă loc Campionatul European.
În momentul de faţă, Fiorentina este în continuare angrenată în actuala stagiune de Conference League şi se află pe locul patru în Serie A, poziţie ce asigură prezenţa în Champions League.
Andrei Raţiu este cotat la 1,5 milioane de euro pe site-ul Transfermark şi a mai evoluat la Huesca, ADO Den Haag şi primele trei echipe ale lui Villareal, unde şi-a făcut şi junioratul.
Pentru naţionala României, fundaşul dreapta a debutat în 2021 şi a strâns 15 selecţii, reuşind să marcheze şi un gol.