Ilie Poenaru, antrenorul Gazului Metan, a spus că primeşte cu bucurie victoria cu Chindia Târgovişte drept cadou de ziua sa şi că Dumnezeu i-a ajutat să câştige cele trei puncte în minutul 90+1, după ce etapa trecută au fost egalaţi chiar de fosta sa echipă, Academica Clinceni, în minutul 90+2.
Poenaru şi-a lăudat elevii pentru prestaţia avută şi a anunţat că problemele cu salariile de la Gaz Metan Mediaş vor fi rezolvate în aproximativ 7-10 zile.
Citește și
"Eu i-am rugat să mi-l facă (n.r. - cadoul de ziua lui) la etapa viitoare, ar fi minunat, dar îl primesc şi acum, e binevenit. Dumnezeu se pare că şi-a întors faţa către noi pentru că, cu Clinceni primim gol în minutul 92, acum reuşim să marcăm. Dar cred că e meritat pentru că am muncit, am fost foarte bine organizaţi, am dat dovadă de foarte multă concentrare, de caracter.
În 10 oameni am reuşit să marcăm dintr-o fază fixă pentru că am lucrat şi ştiam că putem să-i surprindem la fazele fixe. E important în economia clasamentului şi a tot ceea ce vrem să facem, sunt importante cele 3 puncte. Şi ei merită felicitări pentru cum s-au prezentat la acest meci.
(n.r. - despre problemele cu banii) Sunt probleme cu banii peste tot, ei joacă pe primă, e o primă pe care şi-o iau în următoarele zile, primele şi le iau după meci. Şi e o primă bună, la ce se întâmplă îşi primesc primele, sunt nişte probleme care se vor rezolva în 7-10 zile", a declarat Ilie Poenaru, la finalul meciului.
Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, în deplasare, echipa Chindia Târgovişte, scor 1-0, în etapa a XV-a din Liga I. Medieşenii au marcat în minutul 90+1 şi au jucat în inferioritate numerică din minutul 63.
Matricardi a marcat golul victoriei în minutul 90+1, după o centrare de la Trif.
Din minutul 63, Gaz Metan a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Moura.