Barcelona a câştigat, scor 4-0, disputa cu Real Madrid din semifinalele Supercupei Spaniei la fotbal feminin.
Succesul catalanelor vine la doar trei zile după ce Real Madrid a câştigat, scor 4-1, în faţa Barcelonei finala Supercupei Spaniei la fotbal masculin.
Citește și
În partida din această seară, catalanele au rezolvat partida încă din prima repriză. La pauză, scorul era 3-0, graţie dublei reuşite de Mariona Caldentey (min. 12 şi min. 39), respectiv golului marcat de Salma Paralluelo (foto), în minutul 15.
Paralluelo a reuşit şi ea dubla, închizând tabela la 4-0, în minutul 52.
În finala Supercupei, Barcelona o va întâlni pe Levante, care a trecut de Atletico Madrid, scor 3-1.