Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida dintre echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, şi formaţia Juventus Torino, care se va disputa marţi, de la ora 19.55, în Ucraina, în grupa G a Ligii Campionilor.
- Dinamo Kiev - Juventus e LIVE pe Look Sport+, marţi, de la 19:55.
Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar arbitru de rezervă va fi Sebastian Colţescu.
Asistenţi pentru VAR vor fi germanii Bastian Dankert şi Harm Osmers.
Haţegan a arbitrat în acest sezon şi manşa tur a play-off-ului Champions League dintre Gent şi Dinamo Kiev, într-o partidă câştigată de echipa lui Mircea Lucescu cu 2-1.