Fotbaliştii Chindiei Târgovişte se luptă în play-out pentru salvarea de la retrogradare neplătiţi de 3 luni, în timp ce adversarele acestora au linişte din punct de vedere financiar, informează Gazeta Sporturilor.
Ultima victorie a Chindiei Târgovişte s-a produs pe 3 februarie (2-1 acasă cu UTA). De atunci trupa pregătită de Toni Petrea a obţinut 4 egaluri şi a fost învinsă de două ori în Superligă.
Citește și
Chindia a terminat sezonul regular pe locul 12, primul deasupra liniei de baraj şi de retrogradare directă din campionatul României, şi va începe play-out-ul cu 16 puncte, cu două mai multe decât FC Argeş, ocupanta poziţiei a 17-a retrogradabilă.
Ce prevede regulamentul pentru fotbaliştii în situaţii asemănătoare:
- Un fotbalist poate depune memoriu pentru recuperarea salariului restant la doar o zi după întârzierea plăţii, potrivit regulamentelor.
- Procedura devine mai complicată pentru a deveni liber de contract. Jucătorul trebuie să îşi notifice clubul referitor la neachitarea salariilor la 60 de zile de întârziere a plăţii. Abia după 15 zile de la trimiterea informării, jucătorul poate depune memoriu pentru rezilierea contractului.
- Străinii însă îşi pot rezilia unilateral contractul dacă nu sunt plătiţi în 75 de zile şi deschid proces direct la FIFA. Forul internaţional le acordă drept de joc pentru moment, până când litigiul este soluţionat, cum s-a întâmplat în cazul plecării lui Bogdan Planic de la FCSB.
Chindia va evolua în prima etapă din play-out pe terenul grupării FC Botoşani (locul 13), cu care împarte acelaşi punctaj, sâmbătă, de la ora 14:30.