Gruparea Juventus Torino a reintrat în influenta Asociaţie Europeană a Cluburilor (ECA). „Bătrâna Doamnă” părăsise acest organism pentru a lansa proiectul eşuat al Superligii Europene, relatează L'Equipe.
"Sunt încântat să urez din nou bun venit lui Juventus în familia noastră. Toate cluburile de elită din mai mult de douăzeci de ţări sunt din nou membre ale ECA", a declarat preşedintele asociaţiei, Nasser al-Khelaïfi, care este şi preşedintele PSG.
Citește și
Sub impulsul lui Andrea Agnelli, fostul său preşedinte până în 2023, Juventus a fost unul dintre cele douăsprezece cluburi, alături de Real Madrid, Barcelona, AC Milan şi Manchester United, care au lansat proiectul Superligii în aprilie 2021, cu scopul de a concura şi de a detrona Liga Campionilor.
Iniţiativa a picat în faţa ameninţărilor din partea UEFA şi FIFA.