Gigi Becali s-a declarat mulţumit de transferurile făcute în acestă vară şi a lăudat unul dintre jucătorii veniţi de curând.
FCSB se află în cantonamentul din Olanda, acolo unde se pregăteşte pentru startul noului sezon din Superliga, dar şi pentru primul meci din preliminariile Champions League cu Virtus.
Citește și
Patronul „roş-albaştrilor” a anunţat încă din finalul stagiunii trecute, după ce FCSB a câştigat titlul, că îşi doreşte să ajungă în grupele Champions League. Pentru a-şi putea realiza obiectivul, Gigi Becali i-a transferat până acum pe David Kiki, Marius Ştefănescu şi Daniel Popa.
Becali a declarat că Marius Ştefănescu va fi titular incontestabil la FCSB şi a tras concluzia că nu mai are nevoie să aducă alţi jucători, pentru că lotul este deja unul foarte bun.
„Am făcut super-echipă, aşa zice MM. Dacă laudă el echipa… Ştefănescu e ceva ieşit din comun.
Fotbalul nu are secrete pentru el, joacă fotbal cum mănâncă. S-a convins MM şi de Kiki, că e superfotbalist. Trebuie să îi găsesc loc lui Băluţă, că pe Ştefănescu nu îl scoate nimeni din echipă. Nici Mbappe sau Maradona!
Mai e şi Tavi Popescu, Coman încă nu a plecat, e Edjouma. Mai e şi David Miculescu. Avem prea mulţi jucători, n-am unde să îi bag. Nu am ce să mai iau”, a declarat Gigi Becali.
Mărire salarială fabuloasă! Cât câştigă Elias Charalambous la FCSB
FCSB a câştigat titlul după o pauză de 9 ani. Campioana României a fost condusă de pe bancă de Elias Charalambous, care acum are obiectivul de a califica echipa în grupele Champions League.
Cipriotul avea un salariu de 5.000 de euro, în sezonul recent încheiat, dar Becali a luat hotărârea să îi mărească leafa, după ce şi-a îndeplinit obiectivul.
Finanţatorul de la FCSB a susţinut o conferinţă de presă, joi. Gigi Becali a dezvăluit că i-a triplat salariul lui Charalambous, iar acum antrenorul va câştiga 15.000 de euro lunar.