Ghinion teribil pentru Simone Tempestini şi copilotul Sergiu-Sebastian Itu. Cei doi au abandonat în ultima probă specială a Raliului Portugaliei, prima din noul sezon al ERC.
Echipajul românesc a ieşit în decor şi a spart radiatorul pe speciala 17 şi astfel nu a mai putut trece linia de sosire. În acel moment, modelul lor Skoda Fabia se afla pe locul 5, performanţă ce ar fi reprezentat un rezultat mare pentru motorsportul autohton. Competiţia lusitană a fost câştigată de spaniolul Nil Solans, ce pilotează un Volkswagen GTI R5.
Citește și
Tempestini îşi poate lua revanşa etapa viitoare, tot în Portugalia, între 26-27 martie fiind programat Raliul Insulelor Azore.
”Este un raliu care ne plece (n.r. competiţia din Portugalia). Şi anul trecut am mers foarte bine, am fost la o cursă pregătitoare în Italia, pe o suprafaţă asemănătoare cu cea pe care o vom găsi acolo acolo. Totul a decurs foarte bine, ne-am intrat în ritm şi abia aşteptăm să ajungem acolo şi să fim cât mai rapizi”, a explicat Tempestini, înainte de prima etapă din sezonul europeanului de raliuri.