Antrenorul echipei Napoli, Gennaro Gattuso, a declarat că în oraşul italian Diego Maradona a fost mai important ca Sfântul Mucenic Ianuarie - Gennaro, considerat protectorul localităţii.
"Am multe amintiri cu Maradona. Am cinat de multe ori împreună, a murit, dar adevărul este că el e veşnic. A făcut atâtea lucruri extraordinare, poate a greşit în viaţă, dar mereu va fi viu. Diego este o legendă, e de pe altă planetă. El a făcut să viseze un popor, aici e mai important ca San Gennaro şi multă lume îi poartă numele. Sperăm să câştigăm un trofeu anul acesta, ca să i-l dedicăm lui", a declarat Gattuso, informează gazzetta.it.
Maradona a jucat la Napoli, între 1984 şi 1991. El a cucerit titlul în Serie A cu Napoli, în sezoanele 1986/1987 şi 1989/1990, singurele din istoria clubului.
De la plecarea lui de la Napoli, în 1992, clubul a trecut printr-o retrogradare, în 1998, şi apoi prin faliment, în 2004, când a ajuns în liga a treia, fiind salvat şi reconstruit de Aurelio De Laurentiis.
Diego Maradona a încetat din viaţă, miercuri, la Buenos Aires, la vârsta de 60 de ani.