Un suporter a intrat pe teren în meciul Sivasspor – Fiorentina, disputat joi, în Conference League, şi l-a lovit pe jucătorul echipei italiene, Alessandro Bianco. Incidentul a avut loc după ce Castrovili a marcat golul de 4-1 pentru Fiorentina, care a stabilit şi scorul final al partidei.
Ulterior, jucătorul formaţiei italiene a postat în online o fotografie după ce a fost lovit, cu nasul şi buza sparte. Un suporter s-a apropiat de jucătorii Fiorentinei, care se bucurau de gol, şi l-a lovit cu pumnul pe Bianco. Pe teren au pătruns doi fani, nu doar cel care l-a agresat pe Bianco. Ambii au fost prinşi rapid şi evacuaţi.
Citește și
Apoi, fotbalistul a postat pe Instagram Stories o fotografie în care se vede efectul pumnului încasat de la suporter.
Tehnicianul echipei Sivasspor, Riza Calimbay, le-a prezentat scuze italienilor pentru ceea ce s-a întâmplat. “În primul rând le prezint scuze tuturor italienilor. S-a întâmplat ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple. La Sivas nu am mai trăit aşa ceva. Ne pare foarte rău”, a spus Calimbay.
Fiorentina s-a calificat după dubla manşă cu Sivasspor în sferturile de finală ale Conference League.