Conflictul dintre FCSB şi Steaua se desfăşoară în continuare. Cele două echipe se află în litigiu, fiecare pretinzând că este continuatoarea clubului care a cucerit Cupa Campionilor Europeni din 1986.
Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a oferit mai multe declaraţii sincere şi a lansat un atac la adresa lui Gigi Becali.
Citește și
Juristul celor de la CSA Steaua l-a îndemnat pe Gigi Becali să facă publice documentele prin care se arată că s-a făcut trecerea secţiei de fotbal a clubului militar.
”Tot se încearcă să se creeze faptul că Gigi Becali a făcut, că a plătit 40 de milioane de euro, că a cumpărat. Ce a cumpărat? Cui a dat banii?! Să arate cui a dat banii. Dacă spune că a preluat, că a primit. Te duci să iei două pixuri, îţi dă ăla acolo o chitanţă, ceva, nu?
Sunt foarte curajos! Atâta timp cât el nu a demonstrat în faţa instanţei că el a preluat Steaua, iar instanţa a spus că el a fost de rea credinţă şi a anulat marca, numele şi nu are nici palmaresul, ce să mai discutăm acuma?!
Ei sunt disperaţi acuma. Nu vedeţi că tac? Ei ştiu de ce tac! Pentru că au o mare problemă. Încearcă acum să iasă în evidenţă prin victoria cu Farul. Cui a dat acei bani?”, a spus Florin Talpan, conform Fanatik.
În urmă cu mai multe săptămâni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să se trimită la rejudecare procesul de palmares dintre CSA Steaua şi FCSB.