Antrenorul Flavius Stoican a anunţat că a acceptat să plece de la conducerea tehnică a echipei Dinamo pentru binele jucătorilor.
Citește și
FC Dinamo a anunţat, miercuri, încheierea pe cale amiabilă a contractului antrenorului Flavius Stoican.
"Dinamo Bucureşti anunţă încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul principal Flavius Stoican.
În numele tuturor dinamoviştilor, îi mulţumim fostului antrenor pentru ataşamentul faţă culorile clubului şi îi transmitem mult succes în carieră", a precizat FC Dinamo, pe Facebook.
Înaintea primului meci din play-out, programat, duminică, în deplasare, cu FC Rapid, echipa "alb-roşie" ocupă locul 8, de baraj, cu nouă puncte, la opt puncte de FC ”U” Craiova, de pe locul 6, ultimul de menţinere.
Cel mai probabil, el va fi înlocuit de tehnicianul ceh Dusan Uhrin jr., care a mai pregătit Dinamo de două ori.