Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a ratificat săptămâna trecută, la Hong Kong, introducerea posibilităţii ca antrenorii de tenis să poată da sfaturi, din tribună, elevilor lor aflaţi pe teren.
Această formă de coaching a fost experimentată în ultimii ani şi, începând cu 1 ianaurie 2025, regula 30 din Legile Jocului va fi modificată, pentru a le permite antrenorilor, care se află în tribună, să comunice cu jucătorii pe care îi pregătesc. Verbal, dacă se află pe aceeaşi parte cu jucătorul, sau prin semne, dacă se află pe cealaltă parte a terenului. Sfaturile primite din tribună trebuie să fie scurte, discrete şi efectuate între puncte sau în pauze.
Citește și
„Jucătorii au spus că această nouă regulă a făcut turneele mai interesante, antrenorii sunt de părere că a îmbunătăţit dezvoltarea jucătorilor, iar arbitrii au fost fericiţi să se poată concentra pe ceea ce se întâmplă pe teren, mai degrabă decât în tribune”, declară Stuart Miller, directorul responsabil cu regulamentele în cadrul ITF.