Vlad Dragomir (22 de ani) începe o nouă aventură. Fostul mijlocaş al naţionalei U-21 va evolua în Cipru, la cei de la Pafos. Acesta a îmbrăcat ultima oară tricoul celor de la Virtus Entella, care a retrogradat în Serie C, fiind lăsat liber de contract, lucru care a atras interesul celor de la FCSB.
Dragomir a fost şi pe lista celor de la Universitatea Craiova, însă fotbalistul nu a fost atras de revenirea în România, acolo unde a făcut junioratul la cei de la Poli Timişoara, de unde a făcut pasul carierei, fiind transferat de Arsenal.
Citește și
În 2015, Vlad Dragomir a ajuns la academia clubului londonez. I-a părăsit pe ‘tunari’ în 2018, pentru a juca la Perugia. Mijlocaşul ofensiv a fost printre tinerii remarcaţi de Arsene Wenger, care-l compara ca stil cu Jack Wilshere. The Guardian l-a inclus în 2016 printre cei mai talentaţi tineri jucători europeni.
Internaţional de juniori la toate categoriile de vârstă, Vlad Dragomir are 8 selecţii şi la naţionala U21 a României, fiind în lotul lui Mirel Rădoi pentru Euro U21 din 2019, desfăşurat în Italia şi San Marino.