La Nyon a avut loc, vineri, tragerea la sorţi a partidelor din primul tur preliminar al Women's Champions League, unde a fost prezentă şi campioana României, Farul Constanţa, care va evolua în Grupa 11 a competiţiei, alături de campioana din Kosovo, KFF Mitrovica şi cea din Norvegia, Valerenga.
Turneul se va desfăşura la Baza Sportivă a Academiei Hagi în perioada 4-7 septembrie
Farul şi Mitrovica se vor întâlni în primul meci, care va decide formaţia ce va întâlni în finala turneului pe campioana Norvegiei. Câştigătoarea acestei partide va avansa în play-off-ul Champions League, ultimul tur înaintea fazei grupelor.
"Din păcate nu putem spune că am avut o tragere uşoară, urmând să jucăm împotriva unor formaţii puternice, mai ales campioana Norvegiei, care cred ca este favorita grupei. Noi ne vom juca însă şansa şi, aşa cum poate nu mulţi credeau că vom căştiga titlul din primul an, vom aborda cu încredere fiecare meci.
Este o nouă experienţă din care cu siguranţă vom avea de câştigat. Ne bucurăm că vom putea organiza acest turneu pentru că suporterii Farului meritau să vadă la Constanţa partide de acest nivel, iar sprijinul lor a fost mereu important pentru echipă", a declarat Tiberiu Curt, vicepreşedinte Farul.