Farul Constanţa l-a cedat pe Valentin Dumitrache celor de la Dinamo. Atacantul a jucat sezonul anterior pentru Gloria Buzău, în Liga 2.
Atacantul a stat două sezoane sub comanda lui Gică Hagi, însă a bifat doar 4 meciuri oficiale. Nici la Dinamo nu va juca deocamdată. ”Câinii” au decis să îl trimită la CS Afumaţi, în eşalonul secund, sub formă de împrumut.
”Bine ai venit, Valentin DUMITRACHE!
Citește și
Cluburile Dinamo 1948 Bucureşti şi FCV Farul Constanţa au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Valentin Dumitrache.
Născut în 2003, în Buzău, Valentin a debutat în Superliga în 2021, pe când evolua la Academica Clinceni.
Pe lângă Clinceni, de când a părăsit curtea LPS Buzău, Valentin a mai îmbrăcat tricourile Farului (prima şi a doua echipă) şi Gloriei Buzău. În sezonul trecut a bifat 2 meciuri în Superliga şi 25 în Liga a II-a, unde a şi înscris 4 goluri şi a oferit o pasă decisivă.
Valentin va evolua sub formă de împrumut la CS Afumaţi (Liga a II-a) în acest sezon competiţional, pentru a bifa minutele necesare dezvoltării sale”, au anunţat ”câinii”.