Poliţia thailandeză i-a avertizat pe fanii echipei Liverpool în legătură cu escrocii online care se dau drept Xabi Alonso, antrenorul echipei Bayer Leverkusen, despre care se vehiculează că l-ar putea înlocui pe Jürgen Klopp pe banca tehnică a cormoranilor.
Biroul Central de Investigaţii a cerut fanilor să fie atenţi la un mesaj devenit viral, postat pe un cont de Instagram de o persoană care se dă drept tehnicianul spaniol şi care cere donaţii de 300 de baht (aproximativ 8 euro) pentru a ajuta la plata biletului său de avion.
"Sunt Xabi Alonso, voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul următor, dar nu mai am bani pentru zborurile spre Liverpool", spune mesajul, scris în thailandeză, pe un cont de Instagram falsificat pentru a părea a fi cel oficial al lui Alonso.
Citește și
"Fanii lui Liverpool trebuie să se calmeze. Xabi nu este încă manager, dar există deja un escroc online", se arată în comunicatul poliţiei postat duminică pe Facebook.
Prima ligă engleză este extrem de populară în Thailanda, iar Liverpool este una dintre echipele preferate ale thailandezilor. Tricouri roşii şi embleme ale clubului Liverpool pot fi văzute peste tot, pe haine, în taxiuri şi în magazine, notează AFP.