Wrexham a reuşit, pentru al doilea sezon consecutiv, promovarea.
Cel mai vechi club din Ţara Galilor şi al treilea cel mai longeviv din lume a învins-o pe Forest Green Rovers, sâmbătă, scor 6-0. În urma acestui succes, Wrexham a promovat după aproape 20 de ani înapoi în eşalonul al treilea britanic.
Citește și
De asemenea, Wrexham a reuşit să promoveze în două sezoane consecutive pentru prima dată în istoria sa.
Finanţatorii echipei galeze sunt Ryan Reynolds şi RobMcElhenney. Actorii au cumpărat clubul în noiembrie 2020 şi şi-au propus să facă din Wrexham cea mai populară echipă de fotbal britanică de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Vedeta lui Wrexham este Paul Mullin, un atacant de 29 de ani cotat la doar 500.000 de euro. Acesta are, în acest sezon, 23 de goluri în 36 de meciuri, după ce în stagiunea precedentă reuşise să înscrie de 38 de ori în 46 de partide.
Managerul echipei galeze este Phil Parkinson, un fost jucător cu peste 500 de meciuri jucat pentru Southampton, Bury şi Reading.
Wrexham este şi o veche cunoştinţă a Petrolului Ploieşti. La ultima sa participare în cupele europene, formaţia galeză a fost eliminată de prahoveni, cu scorul de 1-0 la general, în sezonul 1995/1996 al Cupei Cuoelor.