Barajul de menţinere/promovare cu cea mai mare încărcătură de când s-a implementat acest format se va juca între Dinamo şi Universitatea Cluj, formaţii cu galerii înfrăţite. Prima partidă se joacă în Ardeal, sâmbătă, de la ora 20:30, în direct pe Prima Sport 1.
Vasile Miriuţă a vorbit la Fotbal Show despre partida de baraj, din această seară şi despre situaţia de la Dinamo. Acesta o vede pe ”U” Cluj favorită la câştigarea primului meci şi crede că dacă Dinamo retrogradează va fi consecinţa unui management prost al clubului.
Citește și
”Era de aşteptat ca Dinamo să ajungă în această situaţie, după ce s-a întâmplat în ultimii 2-3 an, când a început să coboare pe această pantă descendentă. Nimeni nu credea că se va ajunge aici, uite că s-a ajuns vor juca un baraj.
E păcat că aceste două echipe joacă un baraj, una de menţinere alta de promovare pentru că fotbalul românesc ar avea nevoie de aceste două echipe în divizia a. Sunt unele echipe în Liga 1 care au 300 de spectatori.
Eu zic că ”U” Cluj e favorită în seara asta, dar şi Dinamo îşi joacă şansele pentru că ar fi un dezastru să retrogradeze în divizia b şi nu cred că se pot menţine în divizia b dacă retrogradează.
A fost o bătaie de joc modul în care s-a dat clubul, ca la noi în ţara nu s-a mai întâmplat nicăieri, nici în Zair şi în Congo.”, a declarat Vasile Miriuţă, pentru Prima Sport 1.