CFR Cluj s-a impus 4-1 în faţa lui Dinamo, în direct pe Look Sport+ şi PrimaPlay.ro.
„Câinii” au început fabulos meciul şi au deschis scorul în minutul 4, prin Aloe. S-au aflat la conducere până în 39, când Deac a egalat.
Citește și
Jocul lor s-a rupt total chiar înainte de pauză, după ce Steliano Filip a văzut al doilea galben şi a fost eliminat.
În partea secundă, elevii lui Dan Petrescu au jucat perfect şi au distrus Dinamo. Debeljuh şi Omrani au intrat la pauză şi au schimbat mult faţa jocului, primul menţionat reuşind tripla până la final.
Leo Grozavu este de părere că dinamoviştii vor avea un play-out foarte dificil şi crede că sunt şanse mici să evite locul de baraj pentru menţinere în Casa Liga 1.
”Nu îi văd să evite barajul. Sepsi i-a bătut fără 3-4 titulari, cu 3-1, acum au pierdut cu 4-1. Jocul lor nu îţi dă nicio speranţă. Stoican zice că îşi doresc, dar nu cred că e suficient la fotbal să îşi doreşti, trebuie să poţi.
Au multe jocuri în care nu au reuşit să prindă ritmul. Acum sunt 9 jocuri doar, dacă ar fi fost ceva de genul tur-retur, cum era înainte, poate era altceva, pentru că automat că o serie de echipe din play-out se vor bate pentru locul de baraj din Europa. E acel pluton, dar vedeţi, Târgovişte e o echipe grea, Craiova arată un reviriment, Mioveniul aşa cum sunt încurcă şi ei. Mi-e greu să cred, dar atâta timp cât există speranţă... dar jocul deocamdată nu arată nimic”, a spus Grozavu, pentru Look Sport.