Octavian Popescu (18 ani) a devenit rapid un jucător-cheie pentru FCSB, mai ales după transferul lui Dennis Man la Parma. La emisiunea 'Look Sport LIVE' de la Look Sport+, Daniel Pancu şi Iulian Miu au analizat evoluţia lui Octavian Popescu din derby-ul Dinamo - FCSB, scor 0-1.
Octavian Popescu a reuşit mai multe pase excelente în Ştefan cel Mare şi putea să bifeze un 'assist', dacă Ante Vukusic reuşea să înscrie în minutul 86.
Citește și
Tânărul mijlocaş ofensiv pare un punct fix în angrenajul liderului Ligii 1, alături de Florin Tănase şi de Florinel Coman.
La sezonul de debut în Liga 1, Octavian Popescu are un gol şi 6 pase decisive în 16 meciuri pentru FCSB.
“Octavian Popescu e mai mult un creator. Am văzut că a încercat un procedeu tehnic foarte greu în meciul cu Dinamo. Sunt puţini în lume care reuşesc lucrul ăsta. Depinde de mulţi factori, cum evoluează în continuare. Nu-i ştim caracterul, nu ştiu educaţia din familie, nu ştim educaţia profesională, antrenorii pe care i-a avut la juniori. Sunt mulţi factori care influenţează. Dar nu trebuie să fii specialist să vezi cât e de talentat, fizicul armonios. E deocamdată un copil, ca să ajungi la un anumit nivel ai nevoie de mulţi factori. Nu poţi să dai un verdict acum, să spui că va fi mai valoros decât Man. Când va avea sute de meciuri, vom vedea. Era important dacă marca în cupele europene”, a spus Daniel Pancu la emisiunea ‘Look Sport LIVE’ de la Look Sport+.
„Materialul e bun, cum spunem noi, are calitate. Trebuie să ai un echilibru dacă vrei să faci pasul cel mare, la un moment dat. Contează foarte mult şi dacă joci în cupele europene şi să prinzi ceva meciuri. Automat, valoarea ta poate să crească enorm”, a spus Iulian Miu la emisiunea ‘Look Sport LIVE’ de la Look Sport+.