FCSB a învins-o pe Midtjylland, scor 2-0, joi seară, în Europa League. Campioana României a ajuns la 9 pincte în patru etape şi se află foarte aparoape de calificarea în primăvara europeană.
Citește și
- Suporterii merită un Black Friday al lor! În perioada 8-10 noiembrie, PrimaPlay are o mega ofertă!
- La 6 luni de abonament veţi primi una bonus, iar la achiziţia unui abonament pe un an, o să primiţi cadou trei luni în plus. Astfel, puteţi vedea starurile din Champions League, meciurile românilor din Europa League, duelurile palpitante din Conferenc
După meci, Mihai Stoica a remarcat doi fotbalişti de la campioana României. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB consideră că Miculescu şi Mihai Popescu au fost remarcaţii serii.
”Miculescu a făcut probabil cel mai bun meci de când e la noi. Eu vreau să le dau acum peste nas tuturor celor care au râs când am zis ce am zis despre el. A făcut acum un joc remarcabil, a făcut un efort incredibil. A jucat mai întâi în stânga, apoi a jucat în dreapta.
Cât de bine îmi pare că l-am semnat şi pe Mihai Popescu. El nu a jucat până acum la acest nivel, nu a jucat în grupe. Uite cât de bine a jucat în acest meci”, a declarat Miha Stoica la Prima Sport.